Propun să discutăm despre despărțire, sau divorț, după caz, si să vedem dacă acestea constituie încălcarea unei promisiuni. Când decid să aibă o relație erotico-sentimentală, sau la un moment dat pe parcursul unei astfel de relații, sau când se căsătoresc, mulți oameni îsi fac diverse promisiuni: îsi promit că se vor iubi pentru totdeauna și necondiționat, că îsi vor fi alături la bine și la greu, și așa mai departe. Dacă unul dintre membrii cuplului decide să se despartă de celălalt, înseamnă că încalcă aceste promisiuni? Ca să nu complicăm discuția, să presupunem că (deocamdată) membrii cuplului nu sunt părinți (poate vom discuta această temă cu altă ocazie).
Mulți dintre noi au auzit afirmații de genul că cineva a fost părăsit(ă), că cineva doar a profitat de o altă persoană (ceea ce demonstrează prin întreruperea unilaterală a relației), că cineva nu și-a respectat angajamentele, că cineva a mâncat anii cei mai buni ai altcuiva, și asa mai departe. Unii ar spune chiar că odată ce ai fost într-o relație de durată cu o altă persoană, ai obligația morală de a-i rămane alături. Sau ar fi pregătiți să spună că ai obligația de a deveni părinte cu persoana aceea, chiar dacă nu-ți mai dorești acest lucru, și aceasta pentru că ați fost impreună mult timp si de acum îi va fi mai greu să găsească un alt partener, cu care să cultive o relație și alături de care să facă pasul respectiv. Sau că alegerile pe care le-a făcut persoana alături de care nu mai dorești să fii (să-și schimbe profesia sau chiar să renunțe la orice altă activitate ca să fie alături de tine, să-și pună propriile interese în planul secund) creează o obligație din partea ta de a-i rămâne alături.
Alții spun că despărțirea (sau divorțul) nu constituie o incălcare a promisiunilor, pentru că nu poți promite lucruri care nu sunt sub controlul tău, iar sentimentele de dragoste nu sunt sub controlul nostru. Prin urmare, nici celelalte elemente care decurg din aceste sentimente (promisiunile de a rămâne alături orice-ar fi) nu mai sunt valabile: nu putem promite anumite lucruri printre care accesul sexual nelimitat la noi înşine, subordonarea faţă de interesele altcuiva, renunțarea la libertate etc. Acestea, se argumentează, nu sunt drepturi pe care le putem transfera altora (de altfel acesta este, in esență, argumentul împotriva sclaviei voluntare).
Voi ce credeți? Sunt jurămintele de dragoste promisiuni? Putem avea obligația morală de a rămâne într-o relație de cuplu cu cineva? Creează alegerile pe care le fac oamenii în numele unei relații o obligație morală din partea partenerilor lor de-a le rămâne alături?
Voi ce credeți? Sunt jurămintele de dragoste promisiuni? Putem avea obligația morală de a rămâne într-o relație de cuplu cu cineva? Creează alegerile pe care le fac oamenii în numele unei relații o obligație morală din partea partenerilor lor de-a le rămâne alături?
cred ca o discutie despre despartiri ar trebui sa contina cauze, motive. Lipsa acestora face ca o despartire sa nu fie logica si greu de inteles. cred ca promisiunile pot fi incalcate pentru anumite motive si ca nu este corect sa ramai alaturi de cineva doar din obligatie.
RăspundețiȘtergereeu sunt mai rebel de fel :D
RăspundețiȘtergere1. nu exista obligatie.
2. nu exista obligatie in a-ti tine promisiunile.
3. nu exista obligatie in a-ti tine promisiunile de a sta alaturi de cineva.
4. nu exista obligatie in a-ti tine promisiunile de a sta alaturi de cineva alaturi de care nu te simti bine.
..etc...
cu alte cuvinte, fiecare trebuie sa fie liber sa se simta bine alaturi sau departe de cine vrea. de ce sa stau langa cineva care ma chinuie, doar ca i-am promis ceva ce nici eu nu stiu daca-i voi putea oferi vreodata?
de la inceput promisiunile sunt pacaleli. multi isi gasesc dupa cativa ani de coabitare iubirea in alta parte.
deci despartirea e mai bine sa intervina atunci cand acel "ceva" nu mai merge.
dixit.
CZ: Inteleg din comentariul tau ca (1) este important cum se realizeaza despartirea, (2) despartirea este incalcarea unor promisiuni, si (3) este o incalcare scuzabila?
RăspundețiȘtergereElful: Am sa comentez despre punctele tale (1) si (2). Daca tu ii spui prietenului tau (cumnatului, colegului, vecinei etc.) "iti promit ca sambata vin si te ajut sa te muti", inteleg ca nu putem face nici o predictie despre programul tau de sambata? Este de asteptat ca prietenul tau va fi surprins sa te vada sambata? Si daca nu te vede, ai fi surprins daca se supara?
Pana una alta amandoi sunteti de acord ca raspunsul la intrebare este "da, despartirea este incalcarea unor promisiuni"?
intrebarea "despartirea este incalcarea unor promisiuni" nu ar trebui sa existe. pentru ca promisiunile nu ar trebui sa existe.
RăspundețiȘtergereeu nu promit niciodata. spun ca incerc. dar nu promit. pentru ca nu am garantia ca nu mi se va intampla intre timp ceva care sa ma impiedice. poate interveni orice. daca da masina peste mine? sau se intampla altceva?
Dana,
RăspundețiȘtergereEste important cum se face despartirea, dar eu ma refeream la motivele, cauzele despartirii. Despartirea, in sine, nu o vad ca o incalcare a promisiunilor deoarece ea este actiunea de separare care a rezultat din anumite motive.
Elf: din primul tau comentariu am inteles ca nu exista obligatii, deci nici obligatii de a respecta promisiuni; din al doilea comentariu inteleg ca promisiunile sunt obligatii atat de serioase incat, avand in vedere ca nu suntem atotputernici si atotprevazatori, nu ni le putem asuma. Bineinteles ca pot interveni circumstante care nu sunt sub controlul nostru. Dar, si de aici pleaca intrebarea noastra, unele situatii sunt destul de previzibile si sub controlul nostru, altele nu sunt. Faptul ca ceva poate interveni este de la sine inteles. Mai mult, in unele situatii poate ar fi chiar gresit sa respecti o promisiune cu orice pret ("e drept ca intre timp am contactat aceasta boala foarte contagioasa, dar ti-am promis ca voi fi aici, iata-ma!" sau "am trecut pe langa accidentul acela teribil, si e drept ca daca ajutam as fi salvat viata acelor copii, dar ce sa fac, sa ma opresc din drum ar fi insemnat sa-mi incalc promisiunea de a fi la prietenul meu la ora 14"). Inseamna asta ca nu poti promite sa fii undeva la ora 14 pentru ca poate te imbolnavesti sau intervine ceva dramatic pe drum, sau... sau... etc.?
RăspundețiȘtergere"Sambata vin si te ajut sa te muti" este o afirmatie asupra continutului careia ai destul de mult control, in circumstantele tale. Daca insa, sa zicem, esti foarte bolnav, la pat, ar fi poate prea optimist sa iti asumi astfel de obligatii, atunci ai putea spune, in schimb, "daca ma fac bine pana atunci, am sa te ajut cat pot". Si asa mai departe. Ma indoiesc totusi, si cred ca ai fi o persoana foarte speciala daca intr-adevar asa procedezi intotdeauna, ca tu supravietuiesti nefacand afirmatii mai constrangatoare decat "am sa incerc". Daca te intreaba angajatorul "vei respecta programul zilnic?", tu ii spui "am sa incerc, nu pot sa promit nimic, cine stie, daca da masina peste mine? sau se intampla altceva?"?
Imi pare rau, am cenzurat doua comentarii.
RăspundețiȘtergereElful digital a spus: "Deci. Toate obligatiile, din nou, nu ar trebui sa existe. De ce sa fiu obligat? Nu sunt liber sa fac ce vreau? Daca sunt obligat, inseamna ca sunt constrans, inseamna ca nu sunt liber."
Una din temele precedente este despre libertate: discutam acolo? Cred ca ar fi interesant sa ne povestesti cum vezi tu lumea in conditiile libertatii in sensul tau.
Elful mai spunea ca in timpul relatiilor oamenii se schimba uneori in feluri care ii fac neatragatori pentru partenerii lor, si ca atare trebuie sa isi asume riscul ca nu vor mai fi doriti de acestia.
Cu siguranta da, juramintele de dragoste sunt promisiuni. Nu intotdeauna insa acest lucru este constientizat de cei care le fac, ceea ce nu le scade din valoarea morala. Din pacate, destule persoane nu le iau in serios sau pur si simplu nu inteleg semnificatia lor. De aici a rezultat in timp devalorizarea casatoriei, in special prin desacralizarea ei (sau prin bagatelizarea acestei dimensiuni: cuplul merge la ceremonia relogioasa fara a intelege/lua in serios semnificatia ei).
RăspundețiȘtergereO problema nesesizata aici este cea a substratului sau implicitului acestor obligatii, care fixeaza cadrul acestora. De exemplu, o casatorie se bazeaza implicit pe fidelitate si dragoste. Incalcarea acestor conditii de catre un partener il indreptateste pe celalat sa se retraga din relatie. Se bazeaza insa si pe lucruri mai putin evidente, de exemplu pe promisiunea cuplului de a isi asuma schimbarile viitoare: boli, trasformari fizice, schimbari ale statutului social, ale nivelului de venit, etc…
Dificultatea aici este insa ca, aceste conditii nefiind anuntate si acceptate in mod explicit, ele pot fi cu greu invocate in cazul unei despartiri si asa apar situatiile inechitabile, de ex. eu Vasile B, am facut eforturi mari (am lucrat ca taximetrist 12 ore pe zi) ca tu sa Ioana G. (casiera la o scoala) sa termini facultatea si sa iti gasesti un serviciu mai bun (ofiter de credit la o banca), iar intre timp ti-ai gasit pe altcineva, mai potrivit cu noul tau “statut”. Ar fi obligata moral Ioana sa ramana cu Vasile? Pana aici pare ca da.
Dar o alta conditie implicita a juramantului lor era iubirea. Ori este foarte posibil ca intre timp Ioana sa nu il mai iubeasca “sincer” pe Vasile. In acest caz, daca ea isi recunoaste obligatia morala si ramane cu el doar din acest motiv, duce asta la fericirea vreunuia dintre ei?
Are in acest caz Vasile vreo iesire onorabila? Ar fi trebuit ca el sa isi asume acest risc in momentul in care decide sa se sacrifice pentru Ioana? Poate fi utilitarismul si altfel decat consecintionist?
Sa luam un contr-exemplu, relativ frecvent: diferenta de rezistenta a barbatilor si femeilor la trecerea timpului este, categoric, favorabila barbatilor. Este moral atunci ca un barbat de 60 de ani, inca aratos, sa isi paraseasca sotia de 58, deloc aratoasa in acest moment al vietii, dar care l-a sprijinit in cariera si i-a daruti copii, pentru a-si trai ultimele zvacniri de testosteron alaturi de o tanara de 30 de ani?
Identificati minim 5 asemanari si deosebiri intre cele doua exemple :)
Draga Ciprian,
RăspundețiȘtergereHai sa o luam pe bucatele.
Spui ca juramintele de dragoste sunt promisiuni. Acest lucru este valabil indiferent de continut? De exemplu daca promit sa fiu alaturi de Vasile tot restul vietii mele versus daca promit ca il voi adora pe Vasile tot restul vietii mele. Ma gandesc ca in primul caz renunt la dreptul meu moral la autodeterminare, si am vazut mai sus care ar fi unele probleme cu astfel de demersuri; iar in al doilea caz promit ceva ce nu pot controla. Daca, de exemplu, ti-as promite ca iti aduc luna de pe cer. Este o promisiune, imi incalc promisiunea daca nu iti aduc luna? Si daca da, nu ar slabi treaba asta valoarea promisiunilor in general?
De acord cu tine insa, faptul ca eu fac promisiuni fara sa le iau in serios este o problema serioasa. Chiar mai mult decat atat, in multe culturi oamenii in cadrul unor ceremonii cum ar fi cele ocazionate de casatorii, repeta cuvinte pe care nu dau doi bani, pentru ca asa se face. In alte culturi, nu permit nimanui altcuiva sa decida pentru ei ce au de spus, dar graiesc, cu buna stiinta, cuvinte gogonate. La urma urmei poate suna mai dragut sa spui pentru totdeauna, pana ce moartea ne va desparti decat ceva gen sper ca vom fi impreuna pentru totdeauna, si ca ne vom dori si la 100 de ani.
Devalorizarea casatoriei, nu stiu. Eu de exemplu cred ca intr-un anumit sens, dimpotriva, se valorizeaza. Cred ca in multe culturi este un act mult mai constientizat si mai voluntar decat era in trecut.
Apoi. Spui ca "o casatorie se bazeaza implicit pe fidelitate si dragoste". Orice casatorie, vrei sa spui? Noi aici pe blog (in cadrul unei teme putin mai vechi) am cam cazut de acord :-) ca e ok daca oamenii decid sa nu isi fie fideli (in sens de exclusivitate sexuala sau romantica). Apoi, casatoria nu a fost inventata pentru dragoste. Si chiar in zilele noastre oamenii se casatoresc din tot felul de motive care nu au neaparat legatura cu dragostea: pentru ca e rentabil financiar, pentru ca li se pare ca este un semn de maturitate, sau cadrul cel mai potrivit pentru a deveni parinti etc.
Daca Vasile a decis sa isi dedice timpul ajutarii Ioanei, inseamna acest lucru ca Ioana are o obligatie de a ramane iubita (sau sotia) lui Vasile, chiar daca nu-l mai doreste? Eu nu cred. Ar fi trebuit Vasile sa isi asume riscul de a deveni neatractiv pentru partenera lui imbunatatita? Cred ca da. Vorbesti despre sacrificiu. Poate nu era cazul sa se sacrifice. Poate nu era cazul sa o ajute atata, decat daca o facea pentru ea, sau pur si simplu ca sa ajute, fara sa astepte sa fie rasplatit etc. Nu ca sa garanteze o captura pe termen nelimitat (santaj?).
"Diferenta de rezistenta a barbatilor si femeilor la trecerea timpului este, categoric, favorabila barbatilor". Eu credeam ca este categoric favorabila femeilor! Am senzatia ca faci o confuzie acum intre ceea ce este si ceea ce vedem noi conform cu ideile noastre despre frumusete sau dezirabilitate etc. Barbatii se insoara cu femei pentru ca sunt frumoase? Poate unii, altii insa sper ca se insoara cu ele din mai multe motive. Desigur, printre care se poate afla si cel relativ la atractivitate, tinerete, frumusete.
Si, in final, eu nu cred ca e moral sa daruiesti copii. Copiii sunt si ei oameni, si oamenii nu se daruiesc. Nici macar atunci cand se casatoresc. :-)
In povestea lui Vasile si Ioana de ce este Vasile cel analizat?Este vina lui? A procedat Ioana bine?Saracu om s-a comportat bine intr-o relatie: si-a ajutat partenera, in schimb, Ioana a profitat de ajutorul oferit fara sa stea prea mult pe ganduri desi ea visa la altu mai bun.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, povestea asta ma ajuta sa demonstrez ca despartirea nu este incalcarea promisiunilor
Daca Vasile decide sa se desparta de Ioana cand afla de faptul ca Ioana nu il mai doreste si ca Ioana sta cu el din obligatie nu mai este o incalcare a promisiunilor pentru ca Vasile o mai iubeste dar o lasa sa plece ca sa fie fericita, sa isi urmeze visele, etc.
CZ: Nu cred ca este vina lui. Sentimentele de dragoste nu sunt drepte, si alterarile acestora nu sunt neaparat vina cuiva.
RăspundețiȘtergereInsa ai schimbat un element important din exemplul nostru: visa Ioana la altul mai bun? Daca Ioana intentiona ca lucrurile sa se petreaca astfel (Vasile sa o ajute, ea sa il elimine apoi din ecuatie), atunci situatia este foarte diferita: intr-adevar, s-a folosit de el, a profitat de slabiciunea lui, l-a inselat cu privire la intentiile si prioritatile ei etc. In exemplul initial, schimbarea a intervenit dupa reconversia profesionala a Ioanei.
Daca Ioana, sau oricine in locul ei, ar fi trebuit sa refuze ca Vasile sau oricine in locul lui sa faca asa ceva pentru ea, nu stiu. Multi oameni sunt in situatii oarecum similare: de exemplu, cand unul dintre parteneri obtine un loc de munca in alt stat. Ce ar trebui sa faca celalalt partener? Sa abandoneze relatia? Sa lase totul in urma pentru a-si urma partenerul? Nu stiu, astfel de alegeri depind de multe elemente, printre care prioritatile din viata oamenilor (sa fii alaturi de partenerul tau de viata, sa fii consecvent, versus sa ai stabilitate financiara sau de alt fel) dar, cred ca orice alegere ar face, oamenii ar trebui sa evalueze si astfel de posibilitati (ca partenerul si-ar putea pierde interesul chiar daca, sau pur si simplu ca s-ar putea ca relatia sa nu mai mearga bine). Si mai cred ca daca ar urma sa reprosezi altcuiva alegerile (sacrificiile) pe care le-ai facut in astfel de privinte, atunci poate e mai bine sa nu le faci.
In ceea ce priveste a doua chestiune. Daca prietenul Elfului Digital il suna vineri si-i spune "dragul meu, uite tocmai am vorbit cu cineva care are un camion si s-a oferit sa ma ajute el maine, cred ca ar fi mai usor pentru toata lumea, ce zici?", Elful Digital probabil ar spune ceva de genul "bai ce bucurie mi-ai facut, nu stiu ce a fost cu mine de am promis, eu nu promit niciodata, of, ce liber ma simt acum!". :-) Mai precis, persoana careia i-ai facut o promisiune te poate dezlega de aceasta. Este o caracteristica a promisiunilor, nu o indicatie ca ele nu exista. Deci, daca Vasile decide sa rupa relatia vazand ca Ioana nu o mai doreste, acest lucru inseamna ca o elibereaza de obligatia pe care ea (crede ca) o are. De aceea vorbeam in textul temei despre despartiri unilaterale ale relatiilor.
2 lucruri..
RăspundețiȘtergere1)"eu Vasile B, am facut eforturi mari ca tu Ioana G. sa termini facultatea si sa iti gasesti un serviciu mai bun , iar intre timp ti-ai gasit pe altcineva, mai potrivit cu noul tau “statut”".
Acel intre timp eu l-am inteles asa: "in timp ce Vasile B a facut eforturi mari ca Ioana sa termine facultatea si sa isi gaseasca un serviciu mai bun, ea si-a gasit pe altcineva."
2)Nu am sesizat ca este vorba de despartiri unilaterale.. situatia cred ca se schimba..
dar deocamdata nu mai zic nimic :)
Revin.. :)
RăspundețiȘtergereNu am scris pana acum, dar, in mare parte sunt de acord cu ce a zis tu (Dana) pe aici..
Indiferent daca despartirea este unilaterala sau nu, despartirea poate sa fie incalcarea unei promisiuni doar daca una dintre promisiuni este sa nu se desparta, ceea ce ar duce intradevar la incalcare acelei promisiuni.
Casatoria a fost inventata si pentru dragoste.Din cate am citit, casatoriile aranjate de parinti au cam disparut si majoritatea celor care se casatoresc nu o fac daca nu iubesc persoana respectiva.
Juramintele de dragoste sunt niste promisiuni importante, a caror formulare ar trebui revizuita :). Nimic nu mai dureaza pentru totdeauna. Traim intr-o societate de consum, nimic nu mai este ca pe vremuri, daca sunteti norocosi trec cativa ani (daca nu sunteti norocosi cateva luni) pana se strica ceva, incercati sa reparati, daca nu merge reparat se arunca la gunoi si cautati urmatoarea relatie.
In privinta obligatiilor morale in mentinerea unei relatii nu ar trebui sa existe.
In viata de zi cu zi, poti sa faci un bine cuiva si el sa iti faca un rau.La fel e si intr-o relatie, in limita unor reguli prestabilite de catre cei doi, fiecare persoana este libera sa faca ce vrea si nu este obligata sa faca anumite alegeri, de aici rezulta ca nici tu nu poti sa obligi ca cineva sa stea alaturi forever.
A promite cuiva dragostea eterna si neconditionata e ca si cum ai promite ca nu te vei schimba niciodata.Intr-o casatorie conditia general valabila este ca partenerii sa se respecte, ajute si sa impartaseasca aceleasi sentimente.Ideal ar fi ca partenerii sa faca abstractie de stres si de problemele de zi cu zi, a se sustine reciproc pentru a depasi orice obstacol.In viata de cuplu regulile trebuie inlocuite cu intelegere si logica.Spre exemplu,nu este normal ca unul din parteneri sa vina acasa si sa isi verse nervii pe nevasta..
RăspundețiȘtergereSunt jurămintele de dragoste promisiuni? Da,juramintele de dragoste sunt promisiuni .
Dragostea inseamna intimitate,pasiune si angajament.Promiti ca vei oferi toate cele 3 de mai sus?
Cele trei elemente sunt bazele unei relatii reusite si nerespectarea unuia dintre elemente aduce automat probleme in cuplu.Lipsa de intimitate,monotonia sau indiferenta vin pe parcurs ,una cate una si depind una de alta.Juramintele de dragoste pot fi respectate daca ambii parteneri sunt activi in viata de cuplu , incearca sa elinime monotonia si sa vina cu ceva nou.Majoritatea cuplurilor incep intens si pe vreme ce trece se racesc, incep sa isi incalce juramintele.In timp evoluam separat ca indivizi dar si in relatie . Este natural si normal ca omul sa se schimbe sau sa doreasca schimbarea in viata lui insa ceea ce ar trebui sa stim este ca nu putem cere mai mult decat putem da.