În sfera amputărilor elective, există mai multe afecțiuni înrudite. Una este BIID (body integrity identity disorder) sau AID (amputee identity disorder). Alta este apotemnofilia - în aceste cazuri, dorința oamenilor de a li se amputa un membru este de natură sexuală. Mai sunt și oameni care suferă de acrotomofilie: aceștia sunt atrași cu precădere, sau doar, de oameni cu membre amputate. Majoritatea acestor persoane sunt, altminteri, cetățeni absolut normali. Au serviciu, plătesc taxe, respectă regulile din societate, dar suferă foarte mult si cer să li se permită să-si rezolve problemele.
Cei care suferă de BIID și apotemnofilie trăiesc în suferința de a nu le lipsi anumite membre ale corpului. Au două mâini și două picioare sănătoase, iar acest lucru este intolerabil. Nu se pot bucura de viață până nu devin amputați. Unii dintre aceștia au convins medici chirurgi să le amputeze câte ceva. Au fost câteva cazuri, de exemplu, în Scoția în urmă cu câțiva ani, însă reacțiile publice și politice au fost foarte puternice iar acum astfel de intervenții nu mai sunt permise.
Există mai multe tipuri de argumente în favoarea permiterii realizării intervențiilor de către personalul medical. În unele state, oamenii cu afecțiuni mentale beneficiază de terapie ale cărei costuri sunt acoperite din asigurările naționale de sănătate. Aceste afecțiuni nu sunt vindecabile, iar rezultatele terapiei sunt limitate. Astfel, în urma unui calcul economic, poate fi mai ieftin să li se îndeplinească dorința decât să li se achite terapia pe durată nedeterminată. Unde mai pui că în urma operației, pacienții se declară încântați de rezultate. Dacă nu reusesc să convingă pe nimeni să îi opereze, unii se mutilează singuri (implicit, cu costuri mult mai mari pentru toată lumea).
În alte cazuri, costurile operației nu ar urma să fie acoperite din bani publici. Oamenii se oferă să le achite, doar să accepte cineva să realizeze operația, iar cooperarea în acest sens dintre cele două părți să fie permisă. Medicii, spun unii dintre aceștia, trebuie să fie liberi să își ajute pacienții în felurile în care este benefic pentru ei.
O altă chestiune este că (cel puțin deocamdată) nu se solicită ca vreun medic anume să fie obligat să dea curs unei astfel de solicitări. Dimpotrivă, personalul medical trebuie să se bucure de dreptul de a obiecta în funcție de conștiința sa. Dacă doritorul de amputare găsește specialiști dispuși să ajute, trebuie să fie interzisă această cooperare? Dacă da, sau dacă nu, de ce?
Intai mi s-a parut ca problema nu e de interes general. Dar citind un pic marturiile oamenilor mi-am dat seama ca nu e asa marginala problema.
RăspundețiȘtergereM-a frapat faptul ca oamenii astia au fost deja tratati ani de zile inainte de a ajunge la concluzia ca nu exista o alta solutie decat mutilarea voluntara. Cat si faptul ca o data mutilati, se simt in mod paradoxal mai "intregi", cel putin mental.
Cautarea propriei identitati prin mutilare voluntara nu e de azi de ieri. In cultura africana, mongola etc, gasim triburi care insemnau copii pentru a inscrie pentru totdeauna identitatea lor in sanul grupului. Evident ca sunt si practici care nu sunt incurajate de europeeni, precum excizia clitorisului, si probabil ca daca acele persoane ar putea alege, unele ar refuza aceasta interventie. Pe de alta parte, discutia despre taierea imprejur se face mai ales la nivelul motivelor pentru care se practica: igiena, religia, performantele sexuale... In Ayurveda avem tratate medicale care dateaza de mii de ani despre chirurgia estetica !!! Indienii si chinezii isi bagau pietre pretioase sub piele pentru a castiga din presupusele lor calitati: nemurire, putere, frumusete... Japonezii au un muzeu unde sunt expuse piei de oameni tatuati, considerate opere de arta.
Ni se pare acceptabil sa permitem tatuajul integral, desi asta le creaza persoanelor respective probleme de sanatate si sporeste riscul de cancer al pielii, chirurgia estetica care creaza fete botoxate care pierd controlul muschilor, sani imensi care rup spatele purtatoarelor... Faptul de a se identifica prin amputarea unei parti a corpului nu mi se pare decat o chestiune graduala si nu de natura. Fiindca ni se pare noua o situatie indezirabila, un handicap, asta nu inseamna ca unora nu le face realmente bine.
Dupa mine, doctorii ar trebui sa aiba dreptul de a face asemenea interventii, daca vor.
Cand citim marturiile celor atinsi de BIID, discursul lor seamana mult cu cel al homosexualilor care nu indrazneau pe vremuri sa isi faca coming out-ul. Pentru mine, e doar o chestiune de acceptare culturala a unei alte diferente. Bineinteles ca nu zic ca homosexualitatea ar fi o "boala", ci doar o diferenta care a fost inacceptabila social in diferite momente ale istoriei si in diverse locuri.
daca este vorba de o boala, iar vindecarea ei presupune amputarea respectivului membru (ca sa nu mai vorbim de cazul in care tratamentul depresiei sau a mai stiu eu ce pateste omul daca nu o sa i se taie membrul e mai scump decat operatia) ce argumente poate aduce un medic ca sa refuze operatia?
RăspundețiȘtergereExista studii despre evolutia psiho-emotionala in timp a persoanelor care au solicitat si obtinut amputarea? Mi se pare mult mai complexa problema si cu multe nuante. Mi s-ar parea important sa inteleg si pe ce tip de studii se bazeaza afirmatia ca aceste tipuri de afectiuni nu sunt vindecabile, iar rezultatele terapiei sunt limitate. Ce tip de terapie? Ce metode? Pentru cat timp au fost aplicate? Cine si cum a masurat ca nu au functionat?
RăspundețiȘtergerePentru ca a exprima o parere in aceasta zona poate inseamna inclusiv sa te pui in pozitia de a decide pentru altcineva, mi se pare esential sa inteleg in profunzime problema. Cu siguranta exista particularitati la nivel individual si lucrurile nu pot fi vazute exclusiv in alb si negru.
Anonim: poti urma linkurile indicate (daca nu se vad clar treci cu soricelul peste text si le vei vedea) si asteptam parerile :-).
RăspundețiȘtergere(unele din materialele pe care le indic, aici sau in tema precendenta, trimit la randul lor la alte materiale, unele mai profesioniste, altele mai personale, oricum o gramada de informatie).
Presupunand ca lucrurile asa stau (nu exista vindecare, amputarea rezolva problema), ar trebui sa li se permita medicilor sa amputeze membre sanatoase, sau nu?
Din mesajul tau reiese ca, daca si daca si daca, atunci ar trebui permis?
Greu de spus. Poate ca da, insa numai dupa respectarea unor pasi foarte clari, dupa incercarea unei metode de terapie verificata (cu siguranta unele metode au dat rezultate mai bune decat altele), dupa un set de evaluari. Si chiar si asa ma simt foarte neconfortabil chiar si sa ma gandesc ca as putea lua o astfel de decizie. Pentru ca nu este despre viata mea.
RăspundețiȘtergereAnonim: Tocmai. Este despre viata acestor persoane, iar ele insista ca isi doresc amputarea.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte.. daca BIID este o afectiune psihica, iar pacientii doresc amputarea tocmai in virtutea acestei afectiuni, se poate spune ca respectandu-le cererea le respectam autonomia? Daca ceva, cum ar fi o afectiune psihica, imi distorsioneaza imaginea asupra realitatii (harta corpului meu, asa cum mi-l imaginez eu, include un picior, nu doua), mai este alegerea mea informata, autonoma?
Pe de alta parte.. daca intr-adevar nu pot fi ajutati in alt fel si amputarea rezolva aceasta suferinta, mai are rost sa ne indoim de gradul de autonomie al deciziei lor?
Tema aceasta a autonomiei creeaza situatii si cerinte diferite la niveluri diferite. Daca se prezinta un parinte cu copilul lui afectat de BIID si solicita sa fie amputat membrul pe care copilul si-l simte in plus, ce ar trebui facut? Dar daca motivul pentru care cineva isi doreste sa i se amputeze un membru are legatura cu dorinta de-a fi acceptat intr-un grup sau o comunitate (este putin fortat exemplul, insa se potriveste foarte bine multor altor tipuri de alegeri). Alina mentiona mai sus mutilarea genitala a femeilor. Am considera ca este posibil ca aceasta sa fie o alegere autonoma, chiar si atunci cand femeile insista ca o doresc?
Daca vorbim despre o afectiune psihica, atunci validitatea cererii este pervertita. Si nu, nu as fi de acord cu amputarea in acest caz, pentru ca exista sanse mari ca nu piciorul sa fie problema, ci simbolul asociat. Este posibil sa tai si problema sa nu dispara, ci dimpotriva, sa savarsesti un rau infinit mai mare.
RăspundețiȘtergereIn continuare imi este foarte greu sa cred ca amputarea rezolva suferinta, chiar si in cazul in care persoana nu este diagnosticata cu o tulburare psihica sau in care BIID nu este dovedita a fi o tulburare in sine.
In ceea ce priveste mutilarea genitala, eu stiu ca aceasta este practicata la varste la care nu exista consimtamant din punct de vedere legal. Chiar si in cazul unor femei adulte, nu stiu in ce masura consimtamantul exista in forma nepervertita, asta eventual si legat de nevoia de apartenenta la o comunitate, de presiune culturala etc. Ce este, pana la urma, consimtamant si ce anume il anuleaza?
In unele cazuri, cred ca este nevoie sa fi existat anterior optiuni reale pentru a putea vorbi despre un acord real.