sâmbătă, 29 mai 2010

ce trebuie sa fac? (1)

Ai ieșit la iarbă verde. În plimbare, treci pe lângă o cale ferată. La câțiva metri distanță, calea ferată se bifurcă. În zare vezi că pe șinele din dreapta sunt legate cinci persoane. Pe șinele din stânga este legată doar una. Vezi că se apropie cu viteză o locomotivă. Chiar lângă tine se află maneta de schimbare a direcției. Dacă nu faci nimic, locomotiva își va continua drumul pe șinele din dreapta, și va ucide cele cinci persoane. Poți însă să tragi de manetă și să direcționezi locomotiva spre șinele din stânga, astfel încât doar o persoană va muri.
Nu cunoști personal pe cei legați de șine. Nu ai timp sa ajungi la ei să îi dezlegi. Nu poți face nimic să oprești locomotiva.

Ce trebuie să faci și de ce?

(multe versiuni ale acestei dileme, în limba engleză the trolley problem, au fost și sunt foarte dezbătute în mai multe domenii. Dacă sunteți curioși, puteți găsi discuții pe această temă cu ajutorul lui Google. Exemplificativ, un material foarte interesant, aici).