În răspunsul la tema de săptămâna trecută, cineva s-a referit la moartea de bătrânețe ca fiind o "moarte bună". Este perfect legitim ca cineva să aibă acest punct de vedere. Putem însă să îl generalizăm? Dacă am putea decide pentru alții, am decide să moară la o anumită vârstă, moartea respectivă fiind "bună"?
Tema s-a discutat de multe ori în multe medii. Un punct de vedere este acela că bătrânețea este o boală. Conform acestui punct de vedere, există o serie de motive pentru care bătrânețea nu este clasificată drept boală. Unul ar fi că este naturală: este normală și din câte știm s-a întâmplat tuturor oamenilor care au trăit peste o anumită vârstă. Deocamdată, nimic nu poate fi făcut pentru a ne vindeca de ea. Un alt motiv ar fi că reclasificarea bătrâneții drept boală ar necesita redirecționarea de resurse financiare imense, într-un scop despre care cei mai mulți specialiști cred că va fi sortit eșecului.
Însă, bătrânețea nu este singura suferință nevindecabilă: din păcate, deocamdată multe afecțiuni nu pot fi vindecate și totuși nu ne-am gândi să nu le numim boli, pe astfel de considerente: e.g. diabetul, corea lui Huntington (pe care am menționat-o în tema precedentă), precum și multe altele. Cercetările pentru descoperirea vindecării de astfel de afecțiuni consumă resurse imense, și acest fapt nu pare un argument pentru a le sista.
De fapt, susțin unii comentatori, rezistența noastră la pledoariile nemuririi decurge din prejudecățile pe care le avem față de oamenii în vârstă (cum ar fi de exemplu că au trăit destul și au obligația să moară). Mai decurge, poate, și din capacitatea noastră de a ne resemna în fața a ceea ce ne pare inevitabil (deși îmbătrânirea nu ne pare tuturor la fel).
Închei cu cuvintele altcuiva: "bătrânețea este o mare problemă cu care ne confruntăm în societatea noastră, este sau va fi cea mai mare sursă de suferință pentru mine și oamenii pe care îi iubesc".
